MEDICINA VIE – 4 – Suprafața intestinului uman este de 2.000 metri pătrați

Alexandru Buruiana Aprodu – dr. în științe naturiste

Prima regulă : MĂNÂNCĂ SĂNĂTOS

După procesul de digestie, când alimentele au fost descompuse în elemente simple, urmează procesul de absorbție. Acest proces se produce de-a lungul întregului intestin, atât în porțiunea numită INTESTIN SUBȚIRE, câ și în cea cunoscută ca INTESTINUL GROS, MAȚUL GROS sau COLON. Contrar celor susținute de teoria medicală oficială, schimbul de substanțe între interiorul și exteriorul corpului uman se produce pe toată lungimea intestinului, ÎN AMBELE SENSURI. Adică, absorbția și evacuarea se produc în același timp. Lungimea tubului digestiv variază, de la om la om, între 8 și 12 metri, din care între 7 și 11 metri aparțin intestinului.

INTESTINUL  SUBȚIRE  trebuie păstrat curat

Intestinul, contrar celor știute de toată lumea, nu este o țeavă cu găurele, prin care se scurg substanșele utile către organism. El este ceva asemănător cu un burete plin de umflături, numite vili sau vilozități, care are o imensă suprafață. Dacă am face plană această suprafață am avea peste 200 de metri pătrați, adică suprafața a două apartamente, de patru camere fiecare.Asta este cifra oficială. Pentru că eu am și o diplomă de inginer, am recalculat suprafața intestinului uman-aceasta este de peste 2.000 de metri pătrați. Deja trebuie reconsiderată dinamica schimburilor de substanțe de la nivelul intestinal.

Ca orice țeavă de scurgere INTESTINUL GROS  trebuie curățat din când în când

Prin această suprafață enormă trec, direct în sângele ce irigă intestinul, substanțele rezultate în urma digestiei, atât cele utile câ și cele mai puțin utile , cum ar fi alcoolul, cofeina sau E-urile. Prin membrana intestinală vor trece doar alimentele MĂRUNȚITE suficient, unele până la nivel molecular. Hrana nedigerată ca lumea, împreună cu deșeurile deversate de sistemul limfatic, ia drumul spre W.C. Alimentarea deficitară a organismului, cu substanțele necesare, se numește MALNUTRIȚIE și apare chiar și atunci când mănânci enorm de mult. Iar când mănânci insuficient apare SUBNUTRIȚIA.

Copil din Africa suferind de malnutriție. Deși mănâncă mult lapte praf…………….

O problemă foarte gravă, întâlnită la majoritatea cetățenilor, este încărcarea suprafeței intestinului cu o substanță cleioasă, cu aspect de cauciuc, numită PLACA MUCOIDĂ. Placa mucoidă se formează în mulți ani, datorită unei ALIMENTAȚII INCORECTE. Ea este alcătuită din resturi alimentare agresive, cum ar fi glutenul, proteina din cereale OMG ( organisme modificate genetic ), proteine din carne și lactate și zahăr alb rafinat, prezent în aproape orice aliment procesat industrial. Ce face placa mucoidă ? Păi, ce să facă și ea – obturează, total sau parțial, acele vilozități prin care ne hrănim sau evacuăm deșeurile. De cele mai multe ori placa mucoidă nu astupă de tot vilozitățile, dar alimentarea organismului, cu cele necesare, va fi deficitară,adică va fi malnutrit. Așa vor apărea anemia, scăderea în greutate și alte afecțiuni. În cazurile grave malnutriția duce direct la CIMITIR.

Dacă nu ai grijă de alimentația ta, va avea  POPA  grijă de tine………………

– VA  URMA –

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s