MEDICINA VIE – 3 – Nu te sătura la masă

Dr. Alexandru Buruiana Aprodu – dr. în științe naturiste

Prima regulă : MĂNÂNCĂ SĂNĂTOS

Nu voi intra în amănuntele digestiei, un proces chimic complex care descompune alimentele în elemente simple, ce pot fi absorbite de organism.

Important este că digestia începe încă din gură, unde saliva conține enzime care ajută la descompunerea carbohidraților ( zaharurilor, mai pe înțelesul tuturor ) și a grăsimilor. De aceea o mestecare îndelungă a alimentelor, pentru a le îmbiba cu salivă, va face ca digestia să fie mult ușurată, va evita balonarea și suprasolicitarea pancreasului și a ficatului. O mestecare corectă va ajuta și stomacul, pentru că alimentele vor staționa mai puțin în el, evitând senzația de suprasaturare.

Ia gândește cum arată burta când stomacul își triplează volumul  !!!!!!!!!!

Încărcarea exagerată a stomacului duce la somnolență, adică la pierderea ENERGIEI VITALE. Persoanele somnolente vor fi considerate leneșe și vor pierde competiția cu ceilalți colegi, la locul de muncă. Mâncatul în grabă, consumul de cantități mari de alimente sau ambele, împreună, aduc la tubul digestiv un flux enorm de sânge. Această mare cantitate de sânge este LUATĂ DE LA CREIER. În general, creierul consumă cam 30% din cantitatea de sânge pompată de inimă. Când cantitatea de sânge este sub 15% cetățeanul este redus mintal sau a mâncat cam mult. Creierul unui om ce muncește intelectual consumă până la 40% din fluxul de sânge. Cum intestinul și creierul au o legătură specială, ca prime organe formate la embrionul uman, fluxul de sânge scade dramatic în creier când ne încărcăm prea mult stomacul.

Creierul suferă cînd nu mai este suficient irigat  !!!!!!!!!!!

Mai pe înțelesul tuturor – când îți umfli mațul, cu prea multă mâncare, creierul unui om de inteligență medie începe să funcționeze la nivelul de avarie, adică va avea randamentul unui debil mintal. La serviciu ( sau la job, cum se zice acum ) mâncăciosul va staționa sau chiar va coborî pe scara socială. Pentru că nici un patron, ori șef, nu va promova un angajat care gândește din când în când, doar când are intestinul mai gol. Decât, poate, dacă îi este tată sau mamă.

PH-ul salivei îl poți măsura chiar tu, acasă  !!!!!!!!

Un alt factor important al digestiei îl constitue ALCALINITATEA SISTEMULUI DIGESTIV. Pentru a ști dacă sistemul digestiv este în regulă e suficient să măsori PH-ul salivei ( PH este un coeficient ce măsoară aciditatea sau alcalinitatea unei soluții ). Pentru o funcționare normală și armonioasă a trupului uman PH-ul salivei trebuie să fie în jur de 7,5. Sub un PH de 7,0 începe BOALA.

Dacă te îmbolnăvești așa vei ajunge  !!!!!!!!!!!!!!!!

– VA  URMA –

Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la MEDICINA VIE – 3 – Nu te sătura la masă

  1. Georgeta Popoiu zice:

    Un articole deosebit de interesant, multumesc !

    Apreciază

  2. Elena Popescu zice:

    Va multumesc pentru informatiile din articole, am citit aproape tot, mi-au placut cel mai mult cele despre viata, constiinta si scanteia de divinitate din noi. Astept cu interes continuarea si va doresc numai bine!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s