PARFUMUL

Sarcofagul de aur al Faraonului Tutankamon

La început, parfumul a fost, să zicem, inventat de preoţii egipteni, care îmbălsămau cadavrele faraonilor, ale rudelor lor, ale înalţilor demnitari şi chiar ale preoţilor răposaţi. Acel parfum rudimentar, de plante, servea la acoperirea mirosului emanat de cadavre.

Procedura de îmbălsămare era lungă şi era urmată de un protocol complicat, iar temperatura în Egipt nu prea scade sub 30 de grade Celsius noaptea. Iar ziua sunt peste 45 grade Celsius. E greu de imaginat mirosul unui cadavru de 7-8 zile, care este eviscerat şi supus unor proceduri de impregnare cu substanţe care să asigure conservarea mii de ani.

Egiptenii credeau că mumia făcută bucăţi ( pentru că toate organele interne erau şi ele îmbălsămate şi puse în vase separate, cu excepţia creierului care era aruncat), inpregnată cu răşini şi chiar smoală, va învia odată şi odată. Nu-şi puneau problema cine şi cum va asambla bucăţile şi va da viaţă unui organism imposibil de a fi reconstituit.

Acum ştim că un organism poate fi clonat dacă, şi numai dacă, avem AND-ul lui întreg. Poate că asta era şi ideea conservării corpurilor în Egiptul antic. Dar de unde ştiau preoţii, acum 4500 de ani, despre clonare (care de fapt, este un fel de reânviere), nu pot decât să presupun. Sau să spun chiar că primiseră aceste cunoştinţe, ori de la civilizaţia de dinainte de Potop, ori de la călătorii în timp.

Aceste procedee de conservare a cadavrelor s-au aplicat în multe locuri de pe Pământ, cum ar fi în Peru, unde s-au găsit mumii cu părul roşu. Iar pe Pământ părul roşu nu-l poate avea decât rasa albă, cu ramura ei – blonzii. Ce căutau acum 5000 de ani în Peru, de ce au dispărut, unde au plecat (dacă au plecat) şi alte asemenea întrebări îşi caută răspunsuri. Iar răspunsurile nu pot fi de genul că părul băştinaşilor a fost vopsit în roşu în cinstea zeului nu ştiu care. Pentru că analizele spun că părul roşu avea culoarea lui naturală – Roşie.

Am deviat cam mult de la subiect, aşa că revin la parfum. Trebuie să constat că parfumul a fost, pînă spre începutul secolului XX, un produs de lux, de care se bucurau doar bogătaşii.

De râsul lumii a fost parfumul în secolele XV – XVIII, când era folosit ca să acopere duhoarea corpurilor nespălate. Pentru că regula de aur în acea perioadă era : “ Omul face baie de două ori în viaţă – la naştere şi la moarte “. În rest, apa era considerată nocivă şi evitată cu multa prudenţă.   Prin urmare, atât domnii cât şi suavele domniţe puţeau la fel de frumos şi îmbietor. Doar dacă aveau norocul să-i mai prindă câte o ploaie torenţială şi îşi mai diluau duhoarea. De altfel, nespălarea ducea la tot felul de eczeme, iritaţii, care se infectau şi deveneau chiar purulente. Ăsta era şi motivul pentru care foloseau pudra, facută de obicei din făina de grâu, apoi din făină de orez, apoi din talc. Cele două tipuri de făină ajungeau să fermenteze pe obraz şi provocau infecţii, care lăsau cicatrice pe faţă.

Şi pentru că toată lumea puţea în acea vreme, oamenilor li s-a părut normal să emane asemenea mirosuri. De altfel, se şi obişnuiseră cu acestea.

Unii nobili, mai evoluaţi şi mai culţi, au observat că, dacă se parfumează, mirosul de nespălat se mai atenuează. Mai mult, încep să aibă mai mare succes la femeile care ştiau să aprecieze un bărbat parfumat. Aşa că, la început, parfumul a fost folosit mai mult de bărbaţi. Cu timpul şi doamnele au început să aprecieze efectele parfumului în procesul de ademenire a masculilor. Şi, ca de obicei, cum se întâmplă în viaţă, unele aveau succes, iar altele mai puţin sau chiar de loc.

Odată cu promovarea săpunului şi a apei, parfumul a devenit şi mai pretenţios, mai rafinat, dar şi mai scump. Desigur că au apărut negustorii care fabricau tot felul de licori mirositoare, puse şi comercializate în sticluţe foarte preţioase.

De când doamnele au început să se spele, măcar săptămânal, au crescut şi pretenţiile acestora în materie de mirosuri. Aşa s-a ajuns ca în paturile unor doamne sau domnişoare să ajungă doar domni oarecum spălaţi, dar bine parfumaţi.

De altfel, începuse epoca modernă, în care eşti judecat şi prin prisma parfumului de pe haine şi corp.

Fără îndoială, francezii sunt cei mai tari la acest capitol. Iar industria parfumului a ajuns la un înalt nivel de dezvoltare şi comercializare pe toate pieţele lumii. Şi e foarte bine că e aşa.      

            Coco Chanel – creatoarea celui mai celebru parfum – Chanel nr5

Reclame
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s