FEMEIA FRUMOASĂ – 3

                        Capitol din cartea CULOAREA VIEȚII de Daniela Buruiana Aprodu

                        O femeie care iubeşte este o femeie frumoasă.

Se spune că ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place.  Sinceră să fiu, eu cred că Dumnezeu nu are preferinţe. El ne iubeşte pe toţi necondiţionat, aşa imperfecţi şi păcătoşi cum suntem.  Şi pentru că am amintit de păcate, nu- mi este clar cum se împacă liberul arbitru, cu care ne-am născut toţi, cu săvârşirea de păcate. Adică de fapte reprobabile şi necuviincioase pe care, la un monent dat, am considerat, prin acelaşi liber arbitru, că ar fi în folosul nostru să le săvârşim. Eu nu zic nici că e bine, nici că nu e. Eu zic doar că sub nici o formă nu cred în aşa-zisa judecată de apoi. Moment când  vom fi aspru pedepsiţi şi supuşi la cele mai cumplite cazne posibile, dar mai ales imposibile. Şi asta pentru că am facut ce ne-a tăiat capul, în scurta viaţă pământeană ,când am considerat că avem libertatea de a ne hotărâ singuri soarta.  În concluzie, nu văd logica pentru care avem libertate de a ne hotărî singuri soarta, după  care suntem aspru pedepsiţi pentru unele decizii luate. În opinia mea lucrurile nu se leagă şi nu au sens.

O minte primitivă așa vede pedepsirea păcătoșilor, în Iad.

 Eu cred  că Dumnezeu nu pedepseşte. Dumnezeu iubeşte. Iar iubirea şi pedeapsa sunt două noţiuni incompatibile, atât în cer cât şi pe Pământ. Atunci când iubeşti pe cineva şi vezi că respectivul a săvârşit o faptă nedorită, nu îl pedepseşti, ci îl ierţi şi îl eliberezi. Asta e iubirea pentru aproapele tău. Sigur, sunt indivizi care fac mult rău celor din jurul lor, dar aici e vorba de modul cum societatea, în care trăim, îi va judeca şi chiar pedepsi.   Nu au nicio legătură faptele săvârşite, aici pe Pământ, de niște iresponsabili, cu o presupusă judecată divină. Pentru că ar fi vorba de o dublă pedeapsă, aici pe Pământ, după care vor fi luaţi la încins şi pe lumea cealaltă. Nu, pedeapsa este doar aici, în lumea fizică, pentru infracţiuni sau tot felul de nelegiuiri. Că infracţionalitatea şi criminalitatea nu sunt stăpânite şi pedepsite, nu e vina lui Dumnezeu, ci doar a celor care conduc şi guvernează.  Iar dacă aceştia o fac bine sau prost, apreciezi singur, când te duci la vot.

Dumnezeu ne-a creat pe toţi din unica şi imensa sa energie,  care este IUBIREA.  Ea nu este nici pozitivă, nici negativă. Ea este singura energie care guvernează Universul, iar în lipsa ei n-ar mai fi viaţă, n-ar mai fi nimic. De fapt ea este energia vieţii. Iar viaţa dă naştere la viaţă, într-un proces continuu, fară sfârşit.

În funcţie cum ne conectăm la această energie universală putem să beneficiem, în viaţa noastră, de evenimente pozitive sau negative. Adică putem transforma această iubire de care dispunem toţi în ură, duşmănie sau chiar răzbunare. Avem deci posibilitatea să alegem cum să trăim şi cum să evoluăm sau nu. Nimeni nu ne impune ce să alegem sau să aducem în viaţa noastră. Ne-am născut liberi şi aşa trebuie să fim.

Femeile care se simt bine în pielea lor emană iubire.

Prin urmare, orice femeie care se iubeşte pe sine şi este plină de încredere în ea, va transmite şi celor din jur asemenea energii pozitive, materilizate în sentimente şi atitudini. Pentru că doar cu iubire poţi creşte un copil, doar cu iubire poţi planta un copac sau construi o casă. În afara iubirii nimic nu trăieşte, nimic nu este durabil, nimic nu rezistă, nimic nu există.

Când mă refer la o femeie care se iubeşte pe sine, nicidecum nu mă refer la o persoană egoistă, cu un ego exacerbat, individualistă. Şi nici la una care stă toată ziua în faţa oglinzii cu bigudiurile în cap, cu tot felul de creme pe faţă, care se admiră cât este ea de frumoasă, deşteaptă şi bucătăreasă pricepută.   Eu mă refer la femeile care au înţeles că energia vieţii, iubirea, este suportul pe care se clădeşte lumea,  cea materială și cea spirituală.

O femeie care iubeşte, dăruieşte iubire la rândul ei, transformă eşecul în succes, boala în sănătate şi ura în dragoste. Acestă persoană, conectată permanent la fluxul energetic al Universului, va radia în permanenţă  bună dispoziţie, optimism, umor şi sănătate. Adică va fi o femeie frumoasă. Poate acum îţi explici de ce unele persoane, mai în vârstă, sunt atât de plăcute şi le cauţi mereu compania, iar altele, mult mai tinere, sunt respingătoare şi reci.

Probabil( de fapt sunt sigură) că unele femei confundă, voit sau nu, iubirea cu sexul. Nimic rău în această confuzie. Dar totuşi e bine de ştiut că sexul face parte din iubire şi nu este obligatoriu ca să fie şi invers. Aşa cum tot din iubire face parte şi respectul, recunoştinţa sau admiraţia.  Sigur că sexul este mai uşor de identificat cu iubirea, pentru că, deseori, vrem să credem că este acelaşi lucru. Dar dacă stai bine să te gândeşti, sexul poate fi făcut din diverse motive, cum ar fi dorinţa de a face copii, de a te distra, din plictiseală sau chiar de divertisment. Puţine sunt cazurile  când sexul are la bază sentimente profunde de iubire. Poate doar la începutul unor relaţii parteneriale, dar după o perioadă de timp, constaţi că sexul rămâne în afara iubirii, care încă îi mai uneşte pe cei doi parteneri. Aşa că nu îţi mai rămâne decât ori să o iei de la capăt, ori să te mulţumeşti cu ce ai. Vezi care variantă merită efortul.

Sunt unele femei care consideră că le-a trecut vremea iubirii, că o asociază doar perioadei tinereţii. că au îmbătrânit şi nu se mai cade să se gândească la aşa ceva. Motiv pentru care au devenit morocănoase, ursuze, s-au smochinit şi şi-au tras nişte ţoale ponosite pe ele, devenind  nişte acrituri, cu care nu prea e bine să ai de-a face. Deşi le poţi vedea ca angajate la tot felul de instituţii ale statului sau la unele magazine şi pieţe. Ele par supărate pe viaţă, dar şi viaţa pe ele.

Femeia-murătură – acră, rea și pusă pe harță.

Iubirea nu are vârstă.Iubirea nu îmbătrâneşte niciodată, pentru că ea este viaţa  eternă. Iar Dumnezeu este doar iubire şi iertare. Atât şi nimic altceva.

Iubirea nu îmbătrânește niciodată.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la FEMEIA FRUMOASĂ – 3

  1. Anca zice:

    Da, destul de comod…Cred ca nu e totusi, chiar atat de simplu! Pe langa iubire, Dumnezeu este si dreptate absoluta. Cum credeti ca pot fi toate iertate si trecute cu vederea? Avem liber arbitru tocmai de asta, ca sa alegem intre bine si rau. In functie de alegerile noastre vom merge mai departe, in vesnicie. Ioan 3:16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viată veșnică. Da, Dumnezeu este iubire, dar si dreptate! Iar noi facem alegeri in fiecare moment, bune sau rele…pacatele nu sunt mici sau mari, pacatele ne despart de Dumnezeu, ne pietrifica inima, indiferent de cat de mici sau mari sunt. Vestea buna este ca ele pot fi iertate! Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Deci ,nu e chiar asa simplu…e comod insa sa gandim asa!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s